Prin Hotarârea Consiliului Superior al CECCAR nr. 19/543 din data de 17.12.2019 s-a stabilit organizarea examenului de admitere la stagiu în zilele de 5 și 6 decembrie 2020.
Totodată, pentru a veni în sprijinul absolvenților programelor de masterat, Consiliul superior al CECCAR prin Hotărârea nr. 20/585 din 01.10.2020 a hotârât ca absolvenții programelor de masterat ale căror dosare de echivalare a disciplinelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere sunt respinse, dar doresc participarea la examenul de admitere la stagiu, beneficiază de înscriere gratuită la examenul de admitere la stagiu, pentru următoarele două sesiuni ale examenului de admitere la stagiu, respectiv sesiunea ordinară și sesiunea extraordinară.
De asemenea, cu privire la taxele achitate de absolvenții programelor de masterat, prin Hotărârea nr. 20/584 a Consiliului Superior din 28.09.2020 s-au aprobat următoarele:
a. Pentru absolvenții programelor de masterat ale căror dosare sunt respinse sau care au solicitat retragerea dosarului în urma verificării, taxa de analiză a dosarului nu va fi restituită;
b. Absolvenții programelor de masterat care din motive justificate (probleme medicale, situații excepționale dovedite prin documente etc.) se retrag înainte de probele de examen și nu au participat la o formă de pregătire organizată de CECCAR, pot beneficia la cerere, de compensarea a 75% din contravaloarea taxei de examen pentru următoarele trei sesiuni. Neprezentarea la următoarele trei sesiuni anulează compensarea a 75% din contravaloarea taxei de examen;
c. Absolvenții programelor de masterat care din motive justificate (probleme medicale, situații excepționale dovedite prin documente etc.) nu s-au putut prezenta la probele de examen și nu au participat la o formă de pregătire organizată de CECCAR, pot beneficia la cerere, de compensarea a 75% din contravaloarea taxei de examen pentru următoarele trei sesiuni. Neprezentarea la următoarele trei sesiuni anulează compensarea a 75% din contravaloarea taxei de examen;
d. Absolvenții programelor de masterat care nu s-au prezentat la examen, nu vor beneficia de compensarea sau restituirea taxei achitate.
Termenul pentru depunerea dosarelor de înscriere este 16 noiembrie 2020.
Conținutul dosarului de înscriere la examenul de acces la stagiu:
Expert contabil:
- Cerere tip – click aici;
- Dovada achitării taxei de înscriere la examen în cuantum de 175 euro (contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii) pentru vizualizare cont bancar - click aici.
- Certificat medical din care să rezulte că solicitantul are capacitate de exercițiu deplină (valabil la momentul susținerii examenului);
- Certificat de cazier judiciar (valabil la momentul susținerii examenului);
- Copie legalizată a actului de studii, din care să rezulte că solicitantul are studii economice superioare cu diplomă de licență recunoscută de Ministerul Educației Naționale;
- Curriculum vitae;
- Copie a actului de identitate (BI/CI);
- Două fotografii tip BI/CI
- Acord GDPR– click aici
- Acord inregistrare audio-video – click aici
Contabil autorizat:
- Cerere tip – click aici;
- Dovada achitării taxei de înscriere la examen în cuantum de 125 euro (contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plății) pentru vizualizare cont bancar - click aici.
- Certificat medical din care să rezulte că solicitantul are capacitate de exercițiu deplină (valabil la momentul susținerii examenului);
- Certificat de cazier judiciar (valabil la momentul susținerii examenului);
- Copie legalizată a actului de studii, din care să rezulte că solicitantul are studii medii, cu diplomă de bacalaureat, recunoscută de Ministerul Educației Naţionale;
- Curriculum vitae
- Copie a actului de identitate (BI/CI);
- Două fotografii tip BI/CI
- Acord GDPR– click aici
- Acord inregistrare audio-video – click aici
Expert contabil - Echivalare Master:
- Pentru Conditiile privind echivalarea examenului de acces la stagiu si continutul dosarului – click aici
Documentele se îndosariază de candidat în ordinea menţionată mai sus, într-un dosar cu şină şi se depune la CECCAR Filiala OLT.
Totodată, pentru a veni în sprijinul absolvenților programelor de masterat, Consiliul superior al CECCAR, prin Hotărârea nr. 20/585 din 01.10.2020 a hotârât ca absolvenții programelor de masterat ale căror dosare de echivalare a disciplinelor de masterat cu disciplinele examenului de admitere sunt respinse, dar doresc participarea la examenul de admitere la stagiu, beneficiază de înscriere gratuită la examenul de admitere la stagiu, pentru următoarele două sesiuni ale examenului de admitere la stagiu, respectiv sesiunea ordinară și sesiunea extraordinară.
Precizăm totodată, următoarele:
Pentru absolvenții programelor de masterat ale căror dosare sunt respinse sau care au solicitat retragerea dosarului în urma verificării, taxa de analiză a dosarului nu va fi restituită;
Absolvenții programelor de masterat care nu s-au prezentat la examen, nu vor beneficia de compensarea sau restituirea taxei achitate.
La examenul de admitere la stagiu din luna octombrie 2020 și pentru a-i sprijini pe cei care nu au reușit să promoveze examenul, Consiliul superior al CECAR a hotărât reducerea taxei de participare, după cum urmează:
- 500 de lei pentru categoria expert contabil;
- 350 de lei pentru categoria contabil autorizat.
Taxa rămâne la valoarea inițială (de 175 euro pentru expert contabil, respectiv 125 euro pentru contabil autorizat) pentru ceilalți candidați.